GÂNDUL LIVE. Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, despre redeschiderea grădinițelor: Măsurile pe care le avem astăzi sunt destul de dificil de implementat la nivel numeric! Infrastructura națională nu permite acest lucru – FOTO/VIDEO

Publicat: 16/06/2020, 12:46
Actualizat: 16/06/2020, 14:38

Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a susținut o conferință de presă în cursul zilei de marți, 16 iunie, difuzată și de emisiunea GÂNDUL LIVE, despre redeschiderea unităților de învățământ preșcolar din Sectorul 4, precum grădinițele, creșele și atferschool-urile. 

„Astăzi este un moment extrem de important pentru copii și pentru părinți pentru că am început, și cu această ocazie doresc să insist pe acest aspect, am început solicitările către părinți să își înscrie copii, la creșe, grădinițe și afterschool-uri, pentru că începând de luni, în funcție de solicitările pe care le primim din partea părinților, acestea vor fi deschise. Împreună cu colegii de la nivelul unităților școlare, de la Direcția de Asistență Socială, suntem pregătitți ca până duminică să împlementăm absolut toate măsurile pe care Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Eeducației, respectiv cu Ministerul Muncii, le-am impus pentru a deschide în condiții de siguranță aceste unități. Com asigura triajul, vom asigura circuitele, vom asigura tot ceea ce este necesar părții de dezinfecție. Ne vom asigura că în aceste instituții copiii vor fi în siguranță”, a declarat Daniel Băluță.

„Suntem pregătiți să deschidem absolut toate clădirile”

De asemenea, acesta a precizat și care este numărul maxim de locuri care pot fi asigurate de grădinițe în contextul pandemiei de coronavirus, dar și modalitatea în care vor fi acceptați copii.

„Însă trebuie să atrag atenția asupra unor probleme tehnice. Și aș vra să atrag atenția asupra unor probleme tehnice. Voi lua exemplu grădinița pe care o am în spate. Este o grădiniță cu o suprafață de aproximativ 3.200 de metri pătrați, o grădiniță care în mod normal intră în mod curent între 300 și 350 de copii, iar în această nouă formulă nu putem primi mai mult de 55 de copii. Astfel încât, la nivelul Sectorului 4, făcând socoteala că există un număr de 7.000 de copii ce sunt în învățământul preșcolar, nu am să soluționăm mai mult de 1.500, maximum 2.000 de solicitări, rămânând un număr de 5.000 de copii, dacă aboslut toți părinții îi înscriu, pe care nu i-am putea sub nicio formă acoperi. De aceea, apelul pe care îl fac către părinți este acela de a se grăbi, de a face înscrierile cât mai repede deoarece modalitatea în care vom onora aceste solicitări va fi primul venit, primul servit. Vom pune absolut toate clădirile la dispoziția familiilor care vor avea de lucru în cursul acestei veri și vor dori să își aducă copiii la grădinițe, astfel încât suntem pregătiți să deschidem absolut toate clădirile”, a punctat primarul Sectorului 4.

„Măsurile pe care le avem astăzi sunt destul de dificil de implementat la nivel numeric”

„Există această rezervă importantă legată de numărul efectiv de copii pe careîl putem duce. Acest principiu, acest normativ este valabil și pentru creșe – în interior trebuie să avem o distanță de 4,5 metri și nu putem avea mai mult de 5 copii într-o clasă în această formulă. Ne obligă la aceste măsuri destul de speciale. Fac apel în primul rând către Ministerul Sănătății, dar și al Educației, în ceea ce privește identificarea unor soluții eficiente din acest punct de vedere pentru că măsurile pe care le avem astăzi sunt destul de dificil de implementat la nivel numeric. Discutăm despre 7.000 de copii, deci 7.000 de familii. Dacă am reușim să onorăm doar 1.500 – 2.000 de cereri, gândiți-vă că rămân un număr de cel puțin 5.00 de familii pe care nu le putem susține în această modalitate.

Să construim până în luna septembrie, să triplăm sau mai mult, capacitatea de primire, este puțin probabil. De aceea este foarte important să adaptăm aceste măsuri particularităților pe care astăzi le avem din punct de vedere sistemic. Modificările pe care dorim să le facem se pot obține, însă numai în timp, nu le putem face peste noapte. E important să menționăm că vom utiliza preponderent grădinițile care au un spațiu foarte mare. Și aici avem exemplul cel mai bun. Avem o grădiniță cu o curte foarte generoasă, pot veni foarte mulți copii, avem verdeață, avem locuri de joacă foarte multe, dar trebuie să luăm în calcul că în această poate să și plouă, că există probabilitatea foarte mare să vină foarte mulți copii pentru că pe toate căile am primit solicitări din partea părinților de a deschide cât mai repede grădinițele.”, a punctat acesta.

Ce se întâmplă cu cei care nu vor fi admiși

„Dacă astăzi toți părinții vor depune cereri pentru cei 7.000 de copii, vom putea onora doar 2.000. Pentru ceilalți 5.000, nu vom avea cum să onorăm solictările. De aceea sper ca împreună, Inspectoratul Școlar, primăriile și Ministerul Sănătății să identifice, în situația în care vom avea un flux foarte important de solicitări, ce este de făcut astfel încât condițiile pe care le propun să se adapteze infrastructurii pe care le avem. Acest lucru este valabil atât pentru creșe, cât și pentru grădinițe și școli. Gândiți-vă că este și mai dificil dacă ne raportăm la faptul că există probabilitatea matematică ca din luna septembrie să se mențină același tip de măsuri. Pur și simplu ne regăsim în imposibilitatea de a rezolva aceste probleme. Ele sunt, trebuie să le spunem exact în forma în care sunt și doar împreună putem să găsim și alte soluții care să ne permită să venim în sprijinul familiilor pe de-o parte, și pe de altă parte de a limita extinderea COVID-19. Astea sunt lucrurile pe care consider că trebuie să le facem. Trebuie să regândim puțin aceste măsuri pentru că dacă le aplicăm și de la 1 septembrie, avem o problemă deosebită – infrastructura națională nu permite acest lucru.

Care este situația în cazul creșelor

Primarul Sectorului 4 din București a precizat că din totalul de 1.000 de locuri, pot fi asigurate doar 500 dacă vor fi deschise toate unitățile de acest tip.

„Și aici este greu de crezut că putem dubla spațiile de pe o zi la alta. Ăsta este punctul extrem de important! Este foarte important ca măsurile pe care le avem să se coreleze cu infrastructura pe care o avem la dispoziție”, a reaccentuat Daniel Băluță.

De asemenea, acesta a precizat că numărul angajaților din cadrul creșelor, respectiv al grădinițelor va rămâne același, însă numărul copiilor dintr-o clasă va scădea la aproximativ 5.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum...
Pensii mai mari începând din toamnă. Cum se calculează și de ce acte ai nevoie
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×